Draga mea,
Îți zâmbesc acum și sper ca peste un deceniu tumultos, așa cum stă bine secolului XXI, să-mi răspunzi cu zâmbetul sutelor de copii pe care nu tu, ci EDUCAȚIA i-a transformat prin prisma ta! În zâmbetul tău voi dori să găsesc bucuria acelor copii pe care tu doar i-ai ajutat să se descopere, a acelora cărora tu le-ai insuflat aceeași încredere care și ție ți-a fost acordată de doar un singur dascăl dintre zecii de profesori care te-au întâlnit și cărora le-a fost mai comod să pună etichete de care nu te-ai vindecat altfel decât prin educație.
Va trebui să știi că peste ani, cu cât vei munci mai mult cu atât vei zâmbi mai des, mai împlinit și mai senin. Este drumul nou pe care ți l-ai ales și la care ai visat de copil, de când părinții tăi ți-au interzis să mai folosești șifonierul pe post de tablă pe care, cu drag și responsabilitate față de auditoriul din fața ta (tovarăși de joacă din bloc, plus nelipsiții Martinică și Chichi), scriai cu cretă lecții întregi și exerciții, iar la finalul zilei de instrucție o spălai energic cu apă!
Poți să-ți uiți numărul de telefon, poți să uiți locul unde ți-ai parcat mașina, poți să uiți rețeta desertului preferat, poți să uiți mii de pagini din cărțile care n-au reușit să te transforme, poți să uiți să mănânci, să dormi, dar nicidecum să nu uiți că a deveni profesor a fost primul tău vis și că prin prisma lui ai ajuns să afli și să iubești frumosul.
Ai obligația să te dezvolți asemenea copiilor cărora le deschizi universul cunoașterii fără a-l închide pe acela al poveștilor - povești prin care încearcă din răsputeri să rămână ancorați în lumea dulce a copilăriei și pe care își doresc cu ardoare să le audă de la profesorii lor.
Ai obligația să te străduiești să-ți cunoști elevii.
Ai obligația să-ți pese de elevii tăi și de nevoile lor.
Ai obligația să nu încetezi vreodată să devii profesorul elevilor tăi.
- Draga mea, continuă să înveți în fiecare secundă a vieții tale, pentru că ceea ce ești astăzi știi bine că datorezi doar educației. Învață să fii rațională și să nu îndrăznești să-ți pedepsești vreodată elevii pentru ceea ce nu știu deoarece nu i-a învățat nimeni.
- Draga mea, nu porni prea mult și prea departe de universul copiilor! Spune-le basme cu personaje fantasmagorice și le vor iubi sau detesta, dar tu continuă să rămâi aproape de ei deoarece au nevoie să te găsească acolo, aproape de sufletul lor, ori de câte ori vor dori să-ți împărtășească spaimele, fricile, nemulțumirile, bucuriile și dragostea lor. Fii vie și adevărată și recunoaște elevilor că și tu ai nevoie de ei. Spune-le elevilor tăi ce gândești, ce
știi, ce nu știi, de ce te temi, de ce te bucuri etc. Fă-i conștienți
de tine și devin-o conștientă de ei: râzi, joacă-te, întristează-te cu
ei.
- Draga mea, continuă să crezi în sufletele "pierdute", cum le numesc colegii tăi din cancelarie, și lasă la vedere un suflet și un spirit frumos! Nu vor trece neobservate de elevii tăi, știi prea bine. Sunt acel ceva ce niciun manual de pedagogie nu va putea învăța pe nimeni.
- Draga mea, să nu ai niciodată regrete pentru că-ți depășești atribuțiile din fișa postului. Să faci mai mult, chiar și din resurse proprii, să regândești lecțiile în așa fel încât să-ți afli elevii acolo, în povestea lecției tale, cu tine, și nu în lumi paralele. Să-ți lași elevii să se facă auziți, să te străduiești să-i faci ca propria lor "religie" să devină o estetică a vieții, pentru că suntem datori numai cu una.
- Draga mea, rămâi curioasă și mâhnită că nu vei putea să afli câte îți dorești! Dar dacă din ceea ce știi vei reuși să transmiți câtuși de puțin mai departe, dacă vei inspira, dacă vei motiva și dacă vei ajuta, atunci, peste anii aceștia tumultoși, vei putea privi înspre mine, cea de acum, și să-mi zâmbești cu zâmbetul miilor de copii care au aflat în tine un mentor.
